Despre Cunosc.org

Scopul nostru e să oferim acces liber la lecţii video în limba Română pentru toţi doritorii indiferent de vârsta sau statut social.

Bine ai venit pe situl Cunosc.org

Aici poţi privi lecţii video pe diferite teme. Pentru a găsi tema necesară vezi meniul de sus sau opţiunea de căutare. Eşti invitat să comentezi lecţiile care iţi plac şi să dai întrebări unde nu înţelegi ceva. La fel poţi ajuta proiectul cu o lecţie făcută de tine, nu contează ce profesie ai, dacă poţi clar şi interesant lămuri o temă – poţi contribui la proiect. Câte odată elevii mai bine lămuresc tema înţeleasă de ei colegilor, decât o fac profesorii.

Motivaţie pentru Profesori.

Presupun că eşti un profesor talentat şi te mândreşti cu lucrul pe care îl faci.
Din an în an repeţi aceiaşi lecţie de mai multe ori, exact în acelaşi stil, cu aceiaşi viteză, la diferite grupe şi vezi cum numai 10% din studenţi înţeleg şi apreciază efortul tău. Peste 5 ani, entuziasmul pe care îl aveai la început nu mai este. Studenţii nu înţeleg şi nici nu ridică mâna să întrebe… Sau dacă te întreabă, te enervezi pentru că te sustrag, şi trebuiau să cunoască răspunsul încă anul trecut…

Acum imaginează-ţi altă situaţie. Te strădui doar odată, te concentrezi la maxim şi creezi cea mai bună lecţie de care eşti în stare în format video. Pui tot sufletul în ea. Încerci de mai multe ori până nu atingi perfecţiunea. O faci doar o dată şi plasând-o pe situl Cunosc.org o oferi pentru totdeauna întregului popor Român. Nepoţii nepoţilor tăi o să studieze această temă privind lecţia făcută de tine. Milioane de Români o să-ţi cunoască numele şi o să-ţi fie mulţumiţi.
Atunci ce faci la Universitate? Transformi lecţiile. În loc de tema de acasă studenţii privesc lecţia video creată de tine. Iar tema de acasă o faceţi împreună în clasă. Ai timp sa-i motivezi să le transmiţi entuziasmul tău şi să le lămureşti unde şi cum pot fi folosite cunoştinţele obţinute. Studenţii dau întrebări la care tu uşor răspunzi pentru că ei nu te sustrag, asta e scopul lecţiei – să clarifici ceia ce nu e clar. Te apropii de studentul care nu poate rezolva problema şi în mod personal, fără să-l înjoseşti în faţa colegilor, încerci să-i lămureşti – să înţeleagă anume el. Aşa poţi atrage mai multă atenţie studenţilor care într-adevăr au nevoie de atenţia ta. Aici nu te poate înlocui nimic, nici manualul, nici lecţia video, nici conspectul – faci 100% ceea ce poate face doar un profesor viu şi talentat.
Cu ajutorul tehnologiei transformi lecţia din una mecanică unde toţi studenţii tac şi ascultă un curs „universal” care ajunge numai la 10% din ei, în una vie, unde studenţii interacţionează cu tine, unde eşti preţuit şi stimat, pentru că studenţii nu se simt maşini de copiere a conspectelor şi tu nu te simţi un film ce se repetă din an în an fără butonul „Pauză” şi „Înapoi”. Devii un profesor viu, cu randamentul de 100% şi din această cauză eşti preţuit şi stimat de toţi.

Cum poţi profita adăugând lecţii pe Cunosc.org?

Considerând necesităţile financiare a învăţătorilor din Moldova şi România. Oferim 2 metode prin care poţi profita adăugând lecţii pe Cunosc.org

1.) Contribuind cu nişte lecţii de calitate poţi sa-ţi faci reclamă. În profilul tău pe cunosc.org poţi plasa informaţii biografice unde poţi reclama situl personal sau serviciile tale.

2.) În acelaşi profil poţi cere o donaţie. De exemplu poţi scrie: „Dacă ţi-a plăcut lecţia şi vrei să mai pot crea aşa lecţii – susţine-mă cu o donaţie.Metoda şi datele de donaţie

Cum poţi ajuta proiectul?

Cel mai simplu şi cel mai important – Răspândeşte vestea despre proiectul Cunosc.org

Încearcă să faci singur o lecţie pe tema care o cunoşti şi iţi place. Matematică, Fizică, Dansuri, Photoshop, 3ds Max, Politica, Time Management şi multe altele.

Dacă cunoşti un profesor talentat convinge-l să creeze o lecţie pentru Cunosc.org

Dacă ştii bine computerul dar nu ai talente în predare – încearcă să-i înveţi pe cei care au talente pedagogice cum să creeze lecţii video, oferă-le timp la calculatorul tău. Filmează-i. Ajută-le cu editarea lecţiilor şi încărcarea pe Youtube.com şi Cunosc.org

Dacă cunoşti bine Engleza şi ai un glas plăcut încearcă să traduci lecţii de pe KhanAcademy.org

Dacă eşti designer sau animator încearcă sa îmbunătăţeşti o lecţie existentă cu secvenţe de animaţie.

Dacă ai un blog personal – scrie ceva despre Cunosc.org

Dacă ai un site – creează un link spre Cunosc.org cu cuvintele cheie Lecţii Video

Dacă poţi face donaţii – susţine autorii lecţiilor care îţi plac – astfel permiţi la mii de Români sa privească aceste lecţii gratis.

Dacă eşti student discută cu profesorii tăi posibilitatea – ca lucrarea ta de curs sa fie crearea unui set de lecţii video pentru cunosc.org în domeniul pe care îl studiezi.

Împreună putem crea un viitor de care o să fim mândri.
Citeşte în continuare:
Pentru ce avem nevoie de aşa proiect?
Cum să plasezi lecţia ta video pe Cunosc.org?
Cum să creezi o lecţie video?
Ce fel de lecţii sunt necesare pe Cunosc.org?
Ce metode de donaţii există?
Istoria cunosc.org
Resurse Web

Dacă ceva nu e clar sau vrei ceva sa adaogi scrie un comentariu cu întrebările şi sugestiile tale.

19 Responses to Despre Cunosc.org

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *